Diverse

5 sfaturi pertinente pentru o proaspătă mămică

Primul an de maternitate aduce, în cele mai multe cazuri, nopți nedormite dar și bucurii nebănuite și numeroase sfaturi. Rude care știu mai bine decât tine, pediatri care, uneori, dau remedii diferite pentru aceeași problemă, cunoștințe care simt nevoia să-și dea cu părerea. Sună cunoscut, nu? În calitate de proaspătă mămică, e firesc să te simți, cumva, luată pe nepregătite, mai cu seamă dacă ești la prima sarcină.

Pentru că am cunoscut personal caruselul acesta de nelămuriri și am aflat pe propria piele – și pe cea a bebelui din dotare – că este mai înțeleaptă abordarea echilibrată decât îngrijorarea, îți prezentăm, mai jos, topul celor 5 sfaturi pe care le considerăm demne de luat în seamă, dacă ești fericita mămică a unui nou-născut.

Calmează-te și ascultă-ți instinctul!

Este primul sfat primit de la un medic pediatru – la rândul său mamă – care își tratează pacienții ca pe propriii copii. Este adevărat că ai mai puține cunoștințe decât alte mămici, însă, îngrijorările tale pot afecta atât sănătatea ta, cât și pe cea a bebelușului. Așadar, reține: mamă calmă = copil mai liniștit!

Ai aflat multe sfaturi din cărțile de puericultură, unde poate apărea, de exemplu, recomandarea să nu iei copilul în brațe dacă plânge, ca să nu-l răsfeți. Dacă simți, însă, că sufletul tău nu are pace atunci când bebe plânge, renunță la îndemnul respectiv și urmează-ți instinctul. În definitiv, fiecare ființă umană are nevoi specifice, iar unul dintre fundamentele unui adult sănătos este echilibrul emoțional, bazat pe împlinirea nevoilor din primul an de viață.

Achiziționează strictul necesar

Fără îndoială, ai nevoie de multe pentru a-ți îngriji corespunzător nou-născutul. Și mai știm că pot fi plăcute unele cumpărături, mai ales când alegi hăinuțe, jucării sau varii accesorii. Cu toate acestea, orice mamă trecută prin această experiență îți va mărturisi că o cantitate mare de lucruri doar va aglomera dulapurile – bebe crește foarte rapid și nu va avea timp să poarte multe dintre articole. Prin urmare, nu cumpăra în exces!

Cele mai citite articole

Dacă ai nevoie de anumite produse importante, orientează-te asupra celor care pot fi utilizate pe o perioadă mai îndelungată. În ceea ce privește transportul, de pildă, alege modelul de cărucioare 2 în 1 care consideri că vi se potrivește cel mai bine – astfel încât deplasarea să devină o plăcere.

Bucură-te de experiență și lasă nerăbdarea!

Uneori, e greu să ai răbdare, mai ales dacă ești o proaspătă mămică. Rezolvă necesitățile pe rând, concentrează-te pe necesar și lasă nerăbdarea. Situațiile cu adevărat disperate sunt, de obicei, extrem de rare, iar experiența vine în timp. Prinsă în obligații și preocupări, riști să uiți un aspect extrem de important: să te bucuri de experiența acestor momente inegalabile. Vremea trece cu o repeziciune incredibilă, iar când copilul crește te ve întreba, mirată, unde s-au scurs clipele când pruncul tău era doar o gâgâlice frumoasă și destul de… zgomotoasă.

Ai grijă de tine!

Este firesc să simți că, de-acum, copilul a devenit prioritatea vieții tale, însă, este la fel de important să înțelegi că propria stare de bine se răsfrânge asupra nou-născutului. La început, s-ar putea să uiți să te îngrijești așa cum făceai înainte de naștere. Cu trecerea timpului, însă, vei resimți nemulțumirea de a nu mai fi valorizată și îți va fi greu să recunoști că de la tine a pornit schimbarea. Reține, așadar, că procesul de creștere este lung, iar pe parcursul acestuia copilul te va iubi chiar dacă nu ești Wonder Woman.

Fă-ți timp pentru tătic!

Dacă înainte de venirea pe lume a micii voastre comori soțul/iubitul a primit toată dragostea ta, după naștere se poate întâmpla să îți modifici referința și în privința relației de cuplu. Încearcă, totuși, să nu-ți neglijezi partenerul, deoarece vă poate afecta iremediabil legătura. Sunt numeroase cazurile în care venirea pe lume a primului născut a generat atâta dezechilibru în familie, încât distanțarea părinților a dus, inevitabil, la divorț – experiență traumatizantă mai ales pentru copil. În consecință, pentru binele tuturor, e cazul să acorzi atenție și conexiunii afective dintre tine și tătic.

A deveni mamă este un angajament care te responsabilizează, cu un număr mare de momente dificil de gestionat, care îți pot da sentimentul că te-ai schimbat, și care-ți pot crea îndoieli și frici. Secretul constă în a te menține în echilibru și a continua să crezi în tine și în propriile posibilități – poți asculta sfaturi de la rude sau alte mame experimentare, dar alege, apoi, modul propriu în care dorești să crească puiul tău.

Cele mai citite articole