Lifestyle

7 intervenții eficiente pentru remodelarea sânilor

Problemele estetice ale sânilor sunt comune. Nu toate femeile au în mod natural sâni perfecți, ceea ce este perfect normal. De asemenea, problemele sânilor afectează și unii bărbați, din cauza unor tulburări hormonale. Uneori, estetica sânilor este afectată și de unele boli și tratamentul lor, cum se întâmplă în cazul cancerului de sân. Din fericire, avem la dispoziție o varietate de proceduri estetice mamare care se adresează diverselor nevoi ale sânilor. Acestea sunt permanente și sunt adaptate preferințelor pacientului. Te tentează să apelezi la o astfel de procedură? Află care sunt intervențiile pentru remodelarea sânilor și ce presupun acestea. 

1.Lifting mamar

Liftingul mamar se adresează femeilor cu ptoză mamară, adică celor care se confruntă cu sâni lăsați. Sânii pot fi lăsați din diferite cauze:

  • Scădere în greutate
  • Sâni de dimensiuni foarte mari
  • Înaintarea în vârstă

Liftingul mamar este o procedură chirurgicală prin care sânii sunt ridicați și repoziționați, căpătând un aspect ferm și tânăr. Acest lucru este posibil prin îndepărtarea excesului de piele. Astfel, procedura face sânii mai voluminoși, chiar dacă nu sunt, de fapt, măriți de volum prin augmentare.

  1. Augmentare mamară cu implanturi

Augmentarea mamară cu implanturi este o metodă foarte populară de remodelare a sânilor. Folosind implanturi disponibile într-o varietate de dimensiuni, medicul poate mări sânii după cum preferi. Totuși, este important de știut că se recomandă implanturi de mărimi potrivite, astfel încât rezultatul să fie cât mai natural. Pe de altă parte, în cazul unei femei cu sânii foarte mici, nu se pot utiliza implanturi foarte mari, deoarece anatomia nu permite. 

Astfel, sunt disponibile 2 tipuri principale de implanturi: cu silicon și cu soluție salină. Cele cu silicon au un rezultat similar cu sânul natural, în timp ce implanturile cu soluție salină au un rezultat mai ferm și mai puțin natural. Implanturile se inserează prin incizii în jurul areolei, sub sân sau în zona axilară.

  1. Augmentare mamară cu transfer de grăsime proprie

Cele mai citite articole

Augmentarea mamară cu transfer de grăsime proprie este o metodă minim invazivă de mărire a sânilor, care are un rezultat mai natural decât metoda cu implanturi. În plus, aceasta are încă un beneficiu, și anume remodelarea corporală prin îndepărtarea excesului de grăsime din zone nedorite. Cum este posibil acest lucru? Augmentarea cu grăsime se efectuează folosind grăsime recoltată din alte zone ale corpului (coapse, brațe, abdomen, spate), prin procedura de lipoaspirație (liposucție). Aceasta este apoi injectată la nivelul sânilor. 

  1. Reducție mamară

Procedura de reducție mamară este o intervenție chirurgicală estetică pentru micșorarea sânilor. Aceasta se adresează femeilor cu sâni giganți, care se confruntă cu probleme precum dureri cronice de spate, gât, umeri, dificultăți în alegerea îmbrăcămintei, dermatită în zona de sub sâni. Procedura presupune îndepărtarea excesului de piele, grăsime și țesut mamar. 

  1. Corecția sânilor asimetrici

Corecția sânilor asimetrici implică asocierea mai multor proceduri de remodelare mamară, astfel încât se poate obține simetrizarea sânilor. Corecția sânilor asimetrici implică repoziționarea mamelonului, îndepărtarea unei porțiuni de piele, țesut mamar sau grăsime. De asemenea, poate include liftingul unui sân sau ambilor sâni sau chiar implant mamar. Obiectivul procedurii de a face simetrici sânii în mod evident diferiți unul de celălalt – intră aici pentru mai multe detalii.

  1. Reconstrucție mamară

Reconstrucția mamară se adresează femeilor care au suferit operație de îndepărtare a sânului/sânilor (mastectomie), în contextul cancerului de sân. Operația are ca obiectiv reconstrucția chirurgicală a sânului, astfel încât pacienta cu mastectomie să aibă din nou încredere de sine. 

Reconstrucția mamară include diverse tehnici pentru obținerea aspectului natural al sânului. Aceasta poate presupune utilizarea unui implant mamar sau reconstrucție cu ajutorul țesuturilor de pe spate, abdomen sau alte zone ale corpului. De asemenea, operația implică reconstrucția mamelonului cu țesut propriu sau cu ajutorul tatuajului medical. 

  1. Micșorarea sânilor la bărbați

Bărbații care suferă de ginecomastie (mărirea anormală a țesutului mamar) au, de asemenea, o soluție. Sânii pot fi micșorați prin liposucție, prin îndepărtare chirurgicală cu bisturiul sau prin ambele proceduri, în funcție de modificările particulare la nivelul sânilor. 

Așadar, există o varietate de proceduri de remodelare mamară, care se adresează diverselor nevoi. Programează-te la o consultație de chirurgie estetică și află ce ți se potrivește.

Cele mai citite articole